Thursday, May 7, 2009

Caramida - partea I


Deci, in concluzie, ca sa zic asa... ce poti face cu o caramida ?
Pai... se pot face cateva chestii. Spre exemplu, poti sa te dai cu ea de piept, sa lasi impresia ca esti "jmeker". Sau, poti sa treci pe langa ea, fara sa bagi in seama importanta ei. Ba chiar sa-i tragi un sut zicand "Da-te mai incolo, ce cauti in calea mea ?!" Si asta, fara sa tii cont ca ai gasit-o in sufletul tau...
Dar, ai putea s-o iei cu tine, s-o duci acolo unde vrei sa-ti fie casa. Si, ai putea sa scrii pe ea "Respect" si s-o asezi la temelie. P'orma, te apuci si cauti alta, pe care, intamplator sau nu, scrie "Incredere" si-o pui langa prima. Si, pentru ca joaca de-a adunatul caramizilor creeaza dependenta, te duci si mai cauti. Tot prin adancurile sufletului. E drept, pot fi destul de risipite pe acolo de furtunile care te-au cotropit, insa, de vrei cu adevarat, vei mai gasi si altele. Unele gata inscriptionate, altele noi, curate, asteptand amprenta ta. Si uite asa, vei pune langa primele "Sinceritatea", "Implicarea", "Pasiunea", "Romantismul" si restul caramizilor peste care mai dai in drum.
Ei, cand ai terminat de ridicat peretii - minim 5 ca sa nu fie la fel cu tot ce-ai mai trait pana acum - iei "Dragostea", pe care ai folosit-o si ca liant si-o pui acoperis. P'orma, te dai un pas-doi mai in spate si admiri lucrarea. Si, surpriza! In graba, ai uitat sa lasi loc de usa, iar "opera" ta arata ca o puscarie!
Ce faci ?!

No comments: